Sfaturi - cultura de afiniSfaturi - irigarea afinilor

Importanța prevenirii și gestionării bolilor sau a stresului la afini și implicit la afine

În aceasta perioadă, crizele și dificultățile par că depășesc granițele (de orice tip) – cu toții resimțim, foarte adesea, probleme și reușim să empatizăm cu cei care trec prin greutăți. Din păcate, același lucru se aplică și în cultivarea afinilor. În țara noastră (nu contează ca e vorba de anumite deficiențe de micro sau macroelemente sau de anumite boli favorizate de deficiențe), eventualii factori de stres ajung și la plante, chiar în condiții de sănătate maximă a acestora. Ce se întâmplă în aceste situații? Dacă deja sunt slăbite acestea tot se vor usca! Dacă sunt sănătoase când factorii de mediu le stresează atunci au capacitate să își revină dacă intervenția se face la timp.

Prima condiție este atenta observare! 

O plimbare în câmp îți aduce bani! Sau un proverb neaoș românesc:Ochii stăpânului îngrașă porcul!

Randament slab, creștere întârziată și devitalizare

Ați făcut un test de sol în ultima perioadă? De ce întreb acest lucru? Deoarece, de multe ori, aceste simptome sunt legate de problemele de pH ale solului, de o deficiență sau un dezechilibru de nutrienți și chiar de practicile culturale sau de lipsa acestora.

A doua condiție este măsurarea pH-ului solului mai ales după un interval lung de ploi. 

Cu toate acestea, trebuie să:

– cunoaștem istoria evenimentelor meteorologice trecute și 

– aruncăm o privire atentă asupra atacurilor de bolile care poate au jucat un rol în aceste simptome.

Ce trebuie să ne preocupe? 

1. Primul indicator este devitalizarea – ramuri uscate sau frunze „lăsate” care se observă aleatoriu, culoare gălbuie la frunze, mai ales la creșterile noi.

2. Tulpini verzi în secțiune dar care nu au frunze. Unele soiuri cresc, în timp ce altele par stopate, fără lăstari noi la baza plantei. Soiurile care suferă tind să fie Bluecrop, Blue Ray, Blue Jay și Duke. Când te uiți la baza tulpinilor care se luptă sau se uscă, găsești zone roșii (ruginii), asemănătoare unor leziuni. Sau niște pete roșiatice, care sunt centrate în jurul mugurilor. Pe unele dintre tulpinile cel mai sever afectate există zone scobite și uscate. Sau s-au înnegrit la baza ramurilor. Frunzișul de pe aceste plante tinde să se înroșească și / sau să se îngălbenească și să se reducă. Leziunile de la baza ramurilor întrerup fluxul de apă și nutrienți către vârful ramurilor și astfel se observă dintr-o dată uscarea. Dacă nu se îndepartează din câmp acea ramură atunci boala rămâne peste iarnă in țesuturi. Deci este important să le inspectăm și să observăm atent orice zonă de pe ramurile cu probleme, de la bază până la vârfuri și să izolăm orice contaminanți. 

Să fie de vina pH-ul, seceta, un înghet tarziu sau alte evenimente meteo din acest an (ori chiar din sezonul trecut), stagnarea apei între randuri, perioade prea lungi de frig și umezeala in timpul vegetației, umiditate excesivă sau lipsa drenajului? Oricare din acestea nu afectează doar recolta din anul respectiv, lasă însă și plantele disponibile pentru o întreagă gama de probleme: 

  • Botryosphaeria 
  • Phomopsis Twig Blight cauzat de Phomopsis vaccinii
  • Fusicoccum cauzat de Godronia cassandrea
  • Phitophthora

Oare supraproducția din anul trecut a stresat planta prea mult lăsând-o fără resurse suficiente să lupte cu problemele ce apar mereu? Apoi trebuie să luăm în considerare condițiile meteo din primăvara. Prea multe ploi combinate cu temperaturi scăzute pe termen lung, cresc presiunea la boli la toate culturile – de ce ar fi diferit la afini?

Sporii diferitelor probleme fungice menționate mai sus sunt distribuite primavara în aer de către vânt. Aceștia pot infecta noile creșteri din plantatie atâta timp cât plouă. Tăierile din perioada de vegetație pot de asemenea crește incidența la aceste boli.

Pentru mai mulți fermieri, practicile culturale sunt o problemă

  • Au fost plantele suficient de sănătoase pentru a lupta cu aceste boli? Practicile culturale, cum ar fi gestionarea pH-ului, fertilizarea, irigarea, drenarea solului, tăierile și curățarea tufelor (igiena culturală) și prevenirea bolilor sunt esențiale pentru sănătatea afinilor.
  • Este foarte important să faceți teste de sol pentru a determina pH-ul la început de sezon vegetativ și un test al nivelului de nutrienți din frunze in plină vara. A face un test de sol la început de sezon vegetativ în perioada aprilie-mai, în fiecare an, este cel mai bun mod de a urmări orice schimbare! Același test în perioada de repaus vegetativ este complet inutil pentru că nu poți acționa în aceasta perioadă cu nimic ca să schimbi ceva. Iar dacă consideri că ai cum să intervi, datorită faptului ca plantele sunt în repaus vegetativ, nu ai cum să măsori efectul acțiunilor tale. În schimb în vegetație tot ce faci sau ce nu faci se vede, adică plantele îți dau semnal că răspund acțiunilor tale mai devreme sau mai târziu. 
  • Fertilizați conform unui test de sol făcut imediat la intrarea in vegetatie și suplimentati la nevoie sau schimbați pe baza observațiilor constante din teren! Optimizarea fertirigării este o sarcină destul de grea pentru destul de mulți fermieri. Un plan de fertilizare păstrat pe toata perioada sezonului, doar pentru că așa s-a stabilit la început de sezon nu este întotdeauna o varianta bună. De exemplu, dacă plantele sunt încărcate de fructe ar fi bine sa mărim doza de potasiu și/sau de calciu pentru a avea fructe mari cu coajă rezistenta, fără sa crape sau să zemuiască imediat după cules. Atenție! Folosiți oxid de calciu nu carbonat de calciu și sulfat de potasiu, nu alte variante de potasiu. Cea mai bună soluție pentru optimizarea unui program de fertilizare este un test de micro si macroelemente din frunze, în plină vară. 
  • Irigați cu înțelepciune! Mai bine puțin și des decât mult și rar! 
  • Tundeti corect și suficient! Aceasta practică este necesară pentru a îndepărta crengile neproductive, bătrâne, bolnave și pentru a promova creșterile noi. Afinele de cea mai bună calitate sunt pe ramurile de 2 ani. Cel mai bun moment de curățare este la sfârșitul iernii sau la începutul primăverii, chiar înainte de desfacerea mugurilor.
  • Dacă deja sunteți în sezon, prevenirea bolilor ar trebui să fie în capul listei de activități, anul viitor! Au fost stropite culturile de afine primăvara pentru a preveni bolile? Unele fungicide pe bază de cupru sau polisulfura de calciu sunt acceptate chiar și în culturile ecologice. Până acum, mulți fermieri nu au considerat necesar să aplice stropirile preventive. Dacă nu ați făcut stropiri, luați în considerare dezvoltarea unui program potrivit. Un fungicid omologat în cultura de afini este SWITCH 1 gr/L, maxim 3 tratamente la interval de 7 zile. Se aplică preventiv începând de la fenofaza de floare. 

Vă așteptam în pepiniera pentru a discuta punctual și a înțelege fiecare provocare în mod particular. 

Pentru o discutie mai productivă, este extrem de important să aduceți toate informațiile legate de ce ați facut în acest sezon dar și în cel anterior, activitățile din câmp (la afini), buletine de analize, programe de fertirigare, substanțe cu care ați stropit, concentrații, plus orice alte detalii pe care le considerați relevante.

Sunați-ne și vă spunem ce să faceți!

4 comentarii la “Importanța prevenirii și gestionării bolilor sau a stresului la afini și implicit la afine

  1. Buna ziua!sunt din jud.Bacau si am o mica plantatie de afini la ghivece de 60 l din diferite soiuri.anul trecut in mai le.am plantat(300 buc.)am respectat tot ce tine de sol pe care l.am preparat din rumegus de brad,pamant,nisip si pamant de conifere plus cativa saci buni de turba cumparati din Dedeman.irigarea o fac prin picurare dintr.o fantana .ideea este ca anul trecut au fost frumoase si bune toate plantele ,chiar au rodit cateva vreo 3 kg spre surprinderea mea.anul acesta probleme.mari.aproape jumate sau chiar mai mult..uscate.se inegresc frunzele,tulpinile..fructe.am taiat tot.am stropit cu zeama bordoleza,ortova..si atat.sincer nu stiu ce sa mai fac.parerea mea e ca tr un fungicid..daca puteti sa ma sfatuiti sa nu pierd toti afinii..oricum tr sa inlocuiesc f multi.va multumesc

    1. verificati pH-ul in substrat. verificati duritatea apei , pH si electroconductivitatea. adaptati fertirigarea la cerintele afinului. pastrati umiditatea fara stres hidric, adica nici prea mult sa fie plin de apa si nici prea uscat sa faca pojghita deasupra. folositi ingrasaminte care sa pastreze substratul acid cum ar fi cele pentru azaleea sau rhododendron

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *